Istoricul localităţii şi al locuitorilor se pierde in negura timpurilor.
Până în secolul al XIV-lea, drăguşenii erau cu toţii oameni liberi, principala ocupaţie fiind agricultura si păstoritul. In secolul al XVII-lea dovezile istorice arată că Ţara Oltului aparţinea principilor de Transilvania.

In această perioadă la Drăguş este consemnată existenţa mai multor familii de „boieri,, care s-au ridicat din rândul ţăranilor prin obţinerea de diplome de credinţă pentru serviciile aduse principilor de Transilvania. Ei erau boieri mai mult prin titlu, căci nu se deosebeau de ceilalţi ţărani: nu erau mai bogaţi, munceau la câmp alături de sătenii obişnuiţi si nu deţineau poziţii de autoritate.

In 1765 sub domnia Mariei Tereza au fost înfiinţate regimentele grănicereşti care aveau rolul de a apăra graniţa de sud-est a Imperiului Habsburgic. Boierilor din Drăguş si câtorva iobagi li s-a conferit un nou statut, acela de soldat grăniceresc, statut care le-a adus o serie de recompense din partea puterii, dar nu i-a scutit de obligaţiile materiale faţa de stăpânire.

La începutul sec. al XX-lea s-a înregistrat un fenomen însemnat de migraţie a drăguşenilor spre Vechiul Regat si în America de Nord. Statisticile din 1910 consemnează un număr de 87 persoane emigrate în America şi 66 în Romania.

In 1914 numărul emigraţilor era de 113 in America de Nord si 72 în Romania.

In 1938 Drăguşul avea o populaţie de 1449 de locuitori, concentraţi in 329 de gospodării. Ei au dezvoltat o agricultură de subexistenţă.

In 1962, printr-o declaraţie a oficialităţilor s-a anunţat înfîinţarea Gospodăriei Agricole Colective, fapt care a dus la desfiinţarea proprietăţii private si înfiinţarea proprietăţii socialiste.

In decembrie 1989, apoi in anul 1990, se petrece fenomenul invers, de retrocedare a proprietăţilor.

In 31 decembrie 1995 Drăguşul avea 1170 de locuitori, in 352 de gospodării.